În meciul tur, disputat săptămâna trecută la Mogilev, România s-a impus la limită, cu scorul de 32-21.
Prima repriză a partidei disputate sâmbătă, la Sala Polivalentă din Bucureşti, a fost la discreţia naţionalei României, care s-a dovedit foarte eficientă în atac, înscriind 22 de goluri, dar şi în defensivă, care a cedat doar de 16 ori. Mai mult, portarii naţionalei antrenate de Radu Voina, Paula Rădulescu şi tânara sa rezervă Mihaela Smedescu, s-au aflat în zi de graţie, ambele reuşind evoluţii excelente între buturi. Cea mai mare diferenţă înregistrată pe tabelă în prima repriză a fost de 7 goluri (11-4).
Şi după pauză România a continuat să impună ritmul în faţa Belarusului şi s-a distanţat la opt goluri (25-17) şi apoi la nouă (28-19). În partea secundă, reprezentativa Belarusului a traversat momente mai bune de joc, scăpând în câteva rânduri pe contraatac şi reuşind să micşoreze diferenţa la 6 goluri (30-24).
Jocul bun din ofensivă a continuat să fie dublat de parade de excepţie ale portarilor Rădulescu şi Smedescu, însă echipa oaspete s-a apropiat la 5 goluri (35-30). Diferenţa nu a fost acceptată de tabela de marcaj, care s-a blocat pentru scurt timp la 35-29, fiind nevoie ca jocul să fie întrerupt pentru scurt timp pentru remedierea defecţiunii. La reluare, echipa României a marcat două goluri prin Neagu şi Manea, după două "aeriene" de senzaţie, iar scorul a devenit 37-30.
Cu 10 secunde înainte de final scorul era 37-32, iar pe final de joc Oana Manea a obţinut o aruncare de la 7 metri, transformată de Carmen Amariei, care a stabilit scorul final al întâlnirii, 38-32.
Marcatoarele naţionalei României au fost Cristina Vărzaru (7 goluri), Oana Manea, Cristina Neagu (câte 5), Ramona Maier, Ionela Gâlcă-Stanca, Valentina Elisei-Ardean (câte 4), Narcisa Lecuşanu, Clara Vădineanu (câte 3), Carmen Amariei-Lungu (2) şi Ada Moldovan.
Înainte de meci, a avut loc o festivitate ce a marcat retragerea oficială a fostului portar al naţionalei României, Luminiţa Huţupan-Dinu, şi cea a Steluţei Luca, jucătoare care a anunţat că nu va mai evolua sub tricolor. Huţupan şi Luca au urmărit apoi meciul din tribună, unde s-au aflat şi fostele glorii ale handbalului românesc premiate zilele trecute de Preşedinţia României şi Fundaţia Casa Campionilor, dar şi preşedintele Traian Băsescu.