"De ce întotdeauna când cineva aruncă cu pietre, săriţi şi ajungeţi chiar să-l sufocaţi pe omul respectiv? Dacă dăm timpul înapoi, acum 2000 de ani, acelaşi lucru se întâmpla, era sau nu vinovat omul, mai întâi se arunca cu pietre", a declarat la şedinţa de sâmbătă deputatul PD-L, Brânduşa Novac.
Pe de altă parte, preşedintele Organizaţiei de Femei a PD-L, Sulfina Barbu, spune că "scandalul Ridzi afectează imaginea PD-L care nu a avut astfel de situaţii delicate în care să existe suspiciuni la adresa unor lideri care ocupă şi o funcţie de ministru".
Declaraţia a fost făcută chiar sâmbătă dimineaţă la Sinaia, unde democrat-liberalele au avut şedinţă.