Este foarte greu să scrii despre mitocănia din politica românească fără să existe riscul să cazi în păcatul vulgarităţii. Ce titlu mai atractiv decât unul în care să invoci chiloţii (deja celebri) ai lui Radu Mazăre? Sau „bărbăţia” pe care ministrul Nemirschi abia aşteaptă să şi-o expună în faţa celor care-l provoacă?
Am fost reporter în nu mai puţin de patru campanii electorale - din 1992 în 2004 - şi parcă nu am mai întâlnit atâta vulgaritate ca în acest an. Vă mai aduceţi aminte ce scandal a fost când, în 1992, Ion Iliescu i-a spus unui jurnalist „Măi, animalule!”?. Timp de un deceniu, nimeni nu a depăşit această limită. Acum, a devenit un fapt banal ca un politician precum Mazăre să le spună ziariştilor să-l pupe în fund. Sau ca primarul PDL al Craiovei, Antonie Solomon, să declare că face pipi pe cei care-i cer socoteală pentru faptul că a cheltuit banii publici pe reni şi iepuraşi. Iar limbajul lui Dorin Florea, primarul din Târgu-Mureş, este absolut imposibil de reprodus. Aceste personaje vorbesc astfel fiindcă ştiu că multor alegători le place.
