România este o ţară cu o bogată tradiţie muzicală, mai ales muzica lăutărească, cu o istorie veche şi încă vie, dovadă fiind albumul "Bucharest Tango" al Oanei Chiţu, o reminescenţă fără falsă nostalgie a perioadei interbelice, se arată în prezentarea teatrului. Albumul "Bucharest Tango" a fost lansat de casa de discuri "Asphalt Tango".
Oana Cătălina Chiţu, mai puţin celebră în România, este cunoscută germanilor, după ce concertul susţinut în Germania în 2008 a primit critici elogioase, vocea ei fiind comparată cu cea a lui Edith Piaf.
Spectacolul din Berlin este susţinut de Institutul Cultural Român, filiala Berlin.