Examenul trebuie susţinut la o universitate unde există programul respectiv acreditat şi care a primit calificativul ''grad înalt de încredere'', în urma evaluării instituţionale.
Validarea diplomelor va cuprinde două verificări: ''un examen de validare sau de selecţie şi examenul de licenţă''.
''Modul în care va fi susţinut acest examen va fi comunicat printr-o Ordonanţă de Guvern, pe care o vom promova cât se poate de curând, poate chiar săptămâna viitoare'', a precizat Ecaterina Andronescu.
Cei care sunt acum studenţi în programele de studii neautorizate pot să se transfere la alte programe de studii similare care au acreditare sau autorizare de funcţionare, a anunţat ministrul Educaţiei.
Joi, MECI a trimis la ''Spiru Haret'' o comisie de control. ''Universităţii i-am cerut să nu mai înscrie pentru concursul de admitere din acest an decât la specializările autorizate sau acreditate'', a menţionat Ecaterina Andronescu.
Ministrul a menţionat că studenţii şi absolvenţii specializărilor acreditate sau autorizate să funcţioneze sunt în legalitate.