Dacă vă era dor de o plimbare la mall, trebuie să știți că centrele comerciale Cu nerăbdare au așteptat românii să meargă la mall, iar ziua cea mare a venit. Vizita la mall nu mai însă ce-a fost. Îmbulzeala din magazine rămâne o amintire, iar masca de protecție e accesoriul fără de care accesul ne este interzis.
Întrebați dacă sunt fericiți că s-au redeschis mall-urile, câțiva tineri au răspuns: ”Foarte fericiți. De abia așteptăm să fie și fără mască și să fie totul bine, ca înainte”.
Ieșirea la mall e acum diferită. Clienții intră doar după ce trec testul termometrului. Și au neapărată nevoie de mască.
”Păstrăm distanța socială în lifturi, pe scările rulante, în ușile rotative, în toalete, peste tot în zonele în care se adună mai multă lume. Dezinfectăm în mod constant tot ce se atinge, balustrade, scări rulante, butoane, absolut tot”, a declarat SORIN SCÎNTEI, manager mall.
Și în magazinele de haine sunt reguli noi.
”Toate hainele vor fi luate de noi, puse în acel loc special pentru haine probate. Vom veni cu acest aparat. Printr-o tehnologie cu aburi, acestea vor fi dezinfectate de sus până jos”, a spus MIHAI ROPOTAN, reprezentant magazin.
După trei luni de zile, mall-urile au pierderi uriașe. Iar măsurile de protecție vin acum la pachet cu noi costuri.
”Am investit mai mult de 300 de mii de euro, iar operațional ne așteptăm lună de lună pe tot ce ține de personal și substanțe dezinfectante peste 50 de mii de euro”, a mai spus SORIN SCÎNTEI, manager mall.
Cinematografele, locurile de joacă și restaurantele din mall-uri rămân în continuare închise.