Protestul a început odată cu demolarea unui alte construcţii, aflată în apropiere, în vederea continuării lucrărilor la pasaj. Protestatarii şi ceilalţi 20 de locatari ai imobilului s-au
declarat speriaţi că şi locuinţele lor vor fi demolate, iar ei vor
rămâne pe drumuri.
Cele 30 de persoane locuiesc, încă, în imobil, deşi contractul de
închiriere semnat cu proprietarul a expirat în 2004.
Edilii Capitalei anunţaseră că, vineri dimineaţă, Direcţia de Inspecţie
şi Control General al Primăriei Municipiului Bucureşti va coordona
demolarea unui imobil de pe strada Orhideelor.
Potrivit reprezentanţilor primăriei, clădirea este în proprietatea municipalităţii, a fost expropriată, iar fostul proprietar a fost despăgubit.
Primăria Capitalei a reacţionat faţă de gestul celor care s-au împotrivit demolării clădirii
Edilii Capitalei au afirmat, într-un comunicat de presă, că imobilul situat pe strada Orhideelor la nr. 26 bis a fost naţionalizat înainte de 1989, iar în 2001 a fost trecut pe lista monumentelor istorice. Imobilul a fost retrocedat în natură către foştii proprietari.
Guvern a adoptat miercuri, 25 februarie, o Ordonanţă de Urgenţă pentru a permite Primăriei Capitalei continuarea lucrărilor la Pasajul Basarab.