"Îmi doresc ca purtătorul de cuvânt să reflecte activitatea
Ministerului Afacerilor Externe într-un mod obiectiv, transparent şi
profesionist, respectând totodată specificul muncii diplomatice", a
declarat ministrul Cristian Diaconescu, potrivit unui comunicat de
presă.
Alin Şerbănescu este jurnalist la Radio România
Actualităţi din 1998, cu experienţă în domeniul politic, al partidelor
politice şi al problemelor de interes naţional şi a participat la
mediatizarea tuturor evenimentelor politice importante pentru România
din această perioadă.
Şerbănescu s-a născut la 24 ianuarie 1974 şi este absolvent al
Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti, Facultatea de Drept. Acesta
a urmat de asemenea cursuri de comunicare media organizate de Ambasada
SUA, precum şi cursuri de specializare în comunicarea publică,
organizate de BBC.
Cosmin Boiangiu, diplomat de carieră, cel care a ocupat funcţia de
purtător de cuvânt sub mandatul lui Lazăr Comănescu, a primit o nouă
însărcinare profesională, fiind numit director al Direcţiei ONU şi
Instituţii Specializate din cadrul MAE.