"Nu va fi uşor să câştigăm etapă de etapă, nu suntem zmeii-zmeilor, cu
toate că mi-ar plăcea. Ţinând cont de diferenţa care este între noi şi
prima clasată, ne-ar trebui cam 14 victorii, cu toate că nici celelalte
trei jocuri nu trebuie neglijate. Orice punct e binevenit", a declarat
Marius Lăcătuş, care a adăugat: "Va fi greu pentru că întâlnim
adversari puternici. Dar dacă anul trecut am câştigat 12 meciuri la
rând, acum de ce nu am câştiga 14 din 17. Trebuie să fim cât mai
concentraţi şi totul va fi bine. Sper ca şi suporterii să fie alături
de noi în toate momentele şi în număr cât mai mare, pentru că s-a
dovedit că suntem mai puternici cu ei lângă noi".
Antrenorul Stelei s-a declarat mulţumit de primul stagiu de pregătire
de la Oliva Nova (Spania), acolo unde a încercat punerea la punct a
jucătorilor din punct de vedere fizic, dar şi perfectarea noului sistem
de joc, 4-1-4-1, despre care Lăcătuş spune că nu e chiar atât de nou.
"În fotbal totu-i nou şi vechi în acelaşi timp, cam aşa e şi cu acest sistem de joc. În ceea ce îi priveşte pe
jucători mi-au spus că nu sunt probleme de adaptare. Am mai încercat şi
am jucat în acest sistem. Trebuie să acoperim bine terenul, dar nu
vreau ca jucătorii mei să fie bătuţi în cuie. Mai avem lucruri de pus
la punct, pentru că mai ales pe partea defensivă avem în acest moment
unele probleme".
Referitor la polemica iscată de banderola de căpitan, care a rămas
vacantă după plecarea lui Mirel Rădoi la Al-Hilal, Lăcătuş a spus că nu
va interveni în alegerea noului lider al echipei, pentru că jucătorii
sunt cei care trebuie să decidă.
"În cazul în care Gigi va spune că Goian trebuie să fie căpitan, cu toate că nu cred,
atunci el va fi. Dacă jucătorii vor vrea să decidă singuri, atunci aşa
va fi".
Antrenorul formaţiei din Ghencea nu crede că patronul Gigi Becali se va
retrage de la echipă, cel puţin în acest an, când i-a promis că va
asigura toate cele necesare bunei funcţionări a clubului. Lăcătuş
susţine însă că în viitor orice se poate întâmpla, chiar şi o retragere
a finanţatorului, în cazul în care rezultatele nu vor fi satisfăcătoare
sau criza financiară persistă.