Deşi moaştele sfinte vor fi scoase sâmbătă dimineaţă în curtea
Mitropoliei, câteva sute de oameni s-au închinat încă de vineri la moaştele Sfântei Parascheva, care au
fost scoase din Catedrala "Sf.Gheorghe" şi depuse temporar în Catedrala
Mitropolitană.
"Vin, ca în fiecare an, cu speranţă la Sfânta
Parascheva pentru că simt că mă ajută să trec peste probleme, mai ales
în această perioadă grea", a declarat o bătrână de 65 ani din judeţul
Bistriţa.
Moaştele Sfintei Parascheva vor fi scoase în procesiune pe străzile
centrale ale Iaşiului, din imediata apropiere a Mitropoliei, până la
Biserica "Sf. Nicolae Domnesc", unde vor fi aduse şi moaştele Sfântului
Vasile cel Mare. După o ceremonie religioasă, moaştele celor doi sfinţi
vor fi purtate de clerici înapoi spre Mitropolie şi vor fi depuse în
curtea lăcaşului de cult pentru ca pelerinii să se poată închina.
În data de 14 octombrie 2009, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată
pe esplanada din faţa Catedralei Mitropolitane, pe o scenă special
amenajată. La eveniment sunt aşteptaţi numeroşi pelerini, şefii
administraţiei locale, politicieni şi preşedintele ţării Traian Băsescu.
Pentru buna desfăşurare a manifestărilor, Jandarmeria a luat măsuri
suplimentare, 500 de jandarmi, din mai multe judeţe al Moldovei, fiind
mobilizaţi. Autorităţile au pus la dispoziţia credincioşilor două
puncte de informare, unde jandarmi şi poliţişti vor asigura permanenţa.