"Ioan Ovidiu Sabău este antrenorul Timişoarei, azi am semnat contractul. Luni va fi prima lui zi de muncă. Mă bucur că am găsit un om integru, care să îşi asume obiectivele Timişoarei", a spus Iancu, fără a preciza durata pe care se întinde înţelegerea.
Ioan Ovidiu Sabău a pregătit în ultimii 4 ani pe Gloria Bistriţa, echipă de la care a demisionat la finalul ediţiei 2008-2009 a Ligii I. De atunci, el a negociat şi cu Dinamo, dar, deşi au ajuns la un acord, a renunţat să îi mai preia pe roş-albi în urma unor acuze făcute la adresa sa de impresarul Ioan Becali, un apropiat al echipei din "Ştefan cel Mare".
"Ne-am înţeles şi luni urmează să semnăm pe doi ani. Negocierile nu au fost dificile, am purtat nişte discuţii de principiu şi am căzut de acord. Nu mai discutăm despre Dinamo, pentru mine contează doar ce se va întîmpla de acum încolo. E un pas foarte important pentru mine şi, mai important decît asta este să reuşesc să fac treabă bună şi să-i mulţumesc pe suporteri şi pe cei care ne plătesc. Sunt conştient că mi-am asumat şi nişte riscuri, dar asta e viaţa antrenorilor. La Timişoara, însă, am înţeles că nu prea au fost daţi afară antrenorii sau puşi pe fugă de către conducere. Voi avea la dispoziţie jucători foarte buni şi sînt convins că putem lua titlul cu acest lot", a spus Ioan Ovidiu Sabău la GspTv.
FC Timişoara a rămas fără antrenor cu o etapă înainte de finalul sezonului, când Marian Iancu l-a demis pe Gabi Balint, după înfrângerea cu Unirea Urziceni, care a diminuat considerabil şansele echipei la câştigarea titlului de campioană. În ultima etapă şi la finala Cupei României, echipa a fost condusă de Valentin Velcea. Prima opţiune a lui Iancu a fost Duşan Uhrin junior, dar acesta nu şi-a putut rezilia contractul cu Mlada Boleslav. Iancu a mai negociat cu Dorinel Munteanu şi cu belgianul Jacky Mathijssen, însă fără a ajunge la un consens.