Anunţându-şi, la Sânnicolau Mare, intenţia de a-şi apăra titlul cucerit în 2004, Traian Băsescu le-a oferit-o nouă temă specialiştilor în datul cu părerea, care au întors proaspăta candidatură pe toate feţele.
Faptul că anunţul s-a vrut spontan şi a fost făcut în mijlocul oamenilor, iar nu de la tribuna unui partid, pe fundalul echipei de zgomote, a fost socotit parte a unei strategii elaborate în laboratoarele Cotroceniului. S-a spus chiar că numele localităţii alese de şeful statului pentru anunţulsurpriză ar fi cu bătaie lungă.