Puţini preşedinţi de cluburi şi-au imaginat că numirea ca selecţioner a lui Răzvan Lucescu va dărâma o tradiţie instituită în urmă cu mai bine de 25 de ani, conform căreia Steaua şi Dinamo sunt principalele rezervoare de jucători către naţională.
Acum, chiar conducătorii acestor cluburi, aprobaţi şi acompaniaţi de alţi şefi care consideră că fotbaliştilor lor nu li se oferă prea multă vizibilitate, au pornit după egalul tricolorilor pe Stade de France un atac fără precedent împotriva selecţionerului. Asta deşi Lucescu are un palmares pozitiv după primele sale trei partide, toate jucate în deplasare: două succese şi un rezultat de egalitate.
Tocmai din cauza ofensivei furibunde declanşate de Cristi Borcea şi Gigi Becali, susţinuţi de Marian Iancu şi Adrian Mititelu, REALITATEA.NET lansează o campanie de susţinere a actualului selecţioner şi a modului în care concepe el alcătuirea naţionalei României.
Pentru clădirea unei reprezentative puternice este nevoie de timp şi nu de critici părtinitoare înainte şi după fiecare partidă. Or, rezultatele de până acum nu au arătat nici pe departe că naţionala merge, cu Răzvan Lucescu în frunte, pe un drum greşit.