"Asta e valoarea Stelei, cam 100 de milioane de euro. Brandul Stelei se
vinde, jucătorii nu valorează atât, ei ar valora maximum 15-20 de
milioane de euro. Eu nu vând, dar dacă ar fi o ofertă foarte, foarte
bună, poate aş vinde. Dar nu mă retrag din fotbal, preiau o echipă şi
fac din ea ce am făcut la Steaua", a spus Gigi Becali la GSPTV.
Patronul grupării din Ghencea s-a referit şi la conflictul pe care îl
are cu suporterii Stelei: "Nu ai ce să faci, am făcut mulţi paşi de
apropiere, eu nu am nimic de împărţit cu ei. Probabil că au să-mi
reproşeze relaţia cu Hagi şi, pe urmă, pe cea cu Lăcătuş, dar Marius
este acum aici. Jur că nu mă mai interesează dacă mă vor contesta. Ce,
mă interesează ce spun 20-30 de vagabonzi? Dar dacă o vor ţine aşa, nu
vor mai intra la meciuri".
Finanţatorul roş-albaştrilor s-a contrazis în privinţa cuantumului
primelor jucătorilor stelişti, despre care a spus miercuri că au fost
înjumătăţite: "Nişte minciuni. Primele de joc nu au scăzut, le-am
mărit, dar ele se contabilizează într-un cont şi le vor lua, dacă o să
câştigăm campionatul sau vom ocupa locul 2".
Gigi Becali a ţinut să reamintească faptul că nu se va mai implica în
ceea ce priveşte alcătuirea echipei înainte de meciurile
oficiale: "Sunt la club de patru ore şi nici acum nu ştiu echipa.
Marius mi-a spus că o să joace într-un fel, iar eu i-am spus: 'Mă
Marius, nu mă mai interesează, fă tu cum ştii'. Nu mă mai bag la
echipă, când m-am băgat am făcut ce-am făcut".