FC Argeş părea să fie favorită în meciul cu Gaz Metan, după ce în ultimele meciuri a obţinut rezultate pozitive: 2-2 cu Steaua şi 2-1 cu Pandurii Târgu Jiu, iar medieşenii riscau să înregistreze un nou rezultat care să le diminueze şansele de salvare de la retrogradare.
Totuşi, elevii matematicianului Cristi Pustai au început meciul cu tupeu şi au marcat două goluri, prin Cristi Bud (min. 13) şi Florin Sabou (min. 20).
FC Argeş ar fi putut reduce din diferenţă înainte de pauză prin Dulcea, însă şutul acestuia de la şase metri a fost reţinut pe linia porţii de Vâtcă, iar medieşenii au intrat la pauză cu 2-0.
După odihnă, oaspeţii au părut mai proaspeţi, iar puştiul-minune al piteştenilor, Cristi Tănase, a fost la un pas de a-l învinge pe Vâtcă, şutul său fiind scos, însă, de pe linia porţii de fundaşul Florin Nohai (min. 49). O situaţie similară s-a produs în minutul 64, când şutul argeşeanului Cosmin Năstăsie a fost respins de Hoban.
Piteştenii au găsit în cele din urmp drumul spre gol, prin Iulian Tameş (min. 68), care a pătruns în careu şi l-a învins pe Vâtcă de la şase metri. După alte 10 minute, Adrian Voiculeţ a reuşit să marcheze golul care le-a adus celor de la FC Argeş un punct ce la un moment dat părea nesperat.
FC Argeş se menţine pe locul 10 în clasamentul Ligii I, cu 33 de puncte, în timp ce Gaz Metan rămâne pe 16, cu 21 de puncte.
Vezi aici cum s-a desfăşurat partida Gaz Metan Mediaş - FC Argeş, scor 2-2.