În acelaşi timp, dezvăluirea a provocat supărare mare la vârful organizaţiei PD-L Timiş, aşa cum reiese dintr-o discuţie între deputatul Alin Popoviciu şi şeful său de filială, Constantin Ostaficiuc.
Înregistrarea a fost făcută chiar în sediul PD-L.
"Iniţiative de genul ăsta, făcute fără cap, ne fac un mare deserviciu, mai ales într-o perioadă de campanie electorală. Au plecat pesediştii ani la rând la mare, fără să ştie nimeni. De la noi n-a plecat nimeni, iar noi acuma, când aveam posibilitatea să facem o treabă în ordine, ne-am dat singuri şuturi în fund", spunea Constantin Ostaficiuc.
"Vă rog, controlaţi-vă! Vreau să nu se mai întâmple. Odată ce a plecat în presă, nu o mai poţi şterge. Şi noi nu am nevoie acum de imagine negativă din prostia noastră", avertizează preşedintele PD-L Timiş.