Verdictul Curţii de la Haga în dosarul România-Ucraina este un succes cert, însoţit de numeroase probleme noi, cunoscute şi necunoscute.
Succesul ţine în primul rând de eficienţă, tot mai paradoxală pentru o instituţie a statului român, a Ministerului de Externe. Mai precis, a câtorva diplomaţi şi a unui lanţ de decizii transpartinice şi nonideologice. Includerea în Acordul conex la Tratatul cu Ucraina din 1997 a posibilităţii negocierilor separate privind statutul zonei economice şi a platoului continental din Marea Neagră, cu posibilitatea recursului la justiţia internaţională, a fost aproape singurul câştig al unui tratat altminteri oneros pentru România. În următorii ani, în acest dosar a jucat bine şi constant o echipă de oameni competenţi şi responsabili. Cristian Diaconescu, ca negociator cu ucrainenii în perioada 1998-2000, fostul secretar de stat la MAE în perioada 1998-2000, M.R.