Emil Boc: Nu excludem eventuale discuţii pe tema majorării salariului minim pe economie

Guvernul nu exclude posibilitatea unor discuţii referitoare la creşterea salariului minim pe economie, a declarat premierul Emil Boc miercuri, la ieşirea de la discuţiile cu sindicatele şi cu reprezentanţii ministerelor pe tema legii unice a salarizării. Totuşi, potrivit premierului, aceste discuţii vor fi luate în considerare abia din semestrul al doilea al anului.