"Va trebui să legăm criteriile de performanţă de bugetul Educaţiei. Trebuie să ţinem seama că suntem într-un an de criză, iar sistemul chiar are nevoie în continuare de investiţii. Vreau să mă întâlnesc cu partenerii sociali şi să găsim o formulă convenabilă, în sensul în care să putem creşte performanţa sistemului şi să punem şi accent pe investiţii", a explicat Andronescu.
Anterior, ministrul Educaţiei a afirmat în mai multe rânduri că va include creşterile salariale în proiectul de buget, dar că se gândeste la o salarizare diferenţiată în funcţie de performanţe. "Criteriile vor fi stabilite de o echipă mixtă de lucru, urmând să se aplice, experimental, din semestrul II al anului şcolar în curs şi, din anul şcolar 2009-2010, la nivel naţional. Aceste criterii au ca scop creşterea performanţelor sistemului simultan cu alocările salariale mai mari, potrivit legii", a spus Andronescu.