Ivorianul a aruncat moneda spre fanii lui Burnley după ce a marcat un gol în meciul din Cupa Ligii, de pe "Stamford Bridge", din luna noiembrie a anului trecut. Jucătorul a fost atunci suspendat pentru trei etape de către Federaţia Engleză de Fotbal din cauza gestului pe care l-a avut.
Drogba şi-a cerut scuze la puţin timp după incident. Arbitrul întâlnirii, Keith Stroud, i-a acordat un cartonaş galben pentru că s-a dus să celebreze în faţa fanilor echipei adverse, dar nu a văzut că acesta aruncase cu o monedă înspre ei.
Ancheta demarată în cazul său s-a finalizat vineri, când Drogba a fost prezent la o secţie de poliţie, unde a primit un avertisment.