Ambulanţa se îndrepta spre localitatea Bâcleş, judeţul Mehedinţi, pentru a
prelua un pacient, însă în jurul orei 12.00, s-a răsturnat în
satul Plopi. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, se pare
că şoferul a pierdut controlul volanului şi a ieşit din decor în partea
stângă a carosabilului.
"O salvare de la SJA Mehedinţi, pe
fondul nerespectării vitezei la condiţiile de carosabil acoperit cu
gheaţă, la efectuarea unei manevre de frânare a derapat, a pătruns pe
sensul opus de mers, izbindu-se puternic într-un copac de pe marginea
drumului. Ambulanţa s-a răsturnat pe o parte", a precizat
subinspectorul Claudiu Bebec de la Serviciul Poliţiei Rutiere.
Şoferul a scăpat doar cu câteva zgârâieturi, dar a fost internat în
stare de şoc la Spitalul Judeţean Mehedinţi. Asistenta medicală a
suferit mai multe fracturi, un diagnostic exact urmând să fie stabilit
după efectuarea mai multor radiografii. Pacientul de la Bâcleş a fost
preluat de o altă ambulanţă.
Ambulanţa va necesita câteva reparaţii, după ce va fi luată de la faţa locului cu o platformă.