Adrian şi Georgeta Nichita au fost arestaţi chiar în timp ce încercau să acopere urmele uciderii bătrânului de 63 de ani. În apartamentul lor din Roma, a fost găsită şi victima, al cărui trup a fost tăiat bucăţi şi ascuns într-o valiză, conform presei italiene.
Motivul acestei crime oribile par a fi datoriile uriaşe la plata chiriei şi a întreţinerii acumulate de cuplul de români. Soţii Nichita au fost denunţaţi se pare de conaţionali care au povestit poliţiei că victima, Giovanni Santini a intrat în casa celor doi pentru a recupera sumele restante, dar nu a mai ieşit. Santini, tatăl unui funcţionar administrativ al Procuraturii, fusese dat dispărut de vineri după-amiază.
Din mărturiile vecinilor cei doi români erau angajaţi şi locuiau în clădirea respectivă de circa 7 luni. Acesta nu este singurul caz relatat de presa italiană cu privire la infracţiuni comise de imigranţi români.
Într-o singură zi, ediţiile online ale ziarelor şi televiziunile au povestit, pe rând, despre un român care era să fie linşat pentru că a vrut să fure o maşină, despre un român pus sub acuzare pentru tentativă de omor pentru că a atacat poliţiştii cu un motopolizor sau, invers, despre un magazin românesc atacat cu sticle incendiare.