Vă aduceţi aminte de bancul cu Bulă care alerga cu o băbuţă în spinare? “Ce faci Bulă? Ajut o băbuţă să treacă strada. Cum, cu ea în spate? Păi, dacă ea nu voia!?”
Aşa e şi cu statul socialist, statul birocratic, statul bunăstării. Faci ce vrea el, nu ce vrei tu. Afirmaţia că în prezent sistemele economice din lumea democratică ar fi capitaliste şi că acolo acţionează în totalitate piaţa liberă este la fel de absurdă ca şi pretenţia că şi China e capitalistă sau că politica economică a URSS ar fi fost în timpul lui Gorbaciov una „liberală”. În realitate, încă de la precedenta criză din anii ’30, asistăm peste tot în lume la creşterea rolului statului, la o reglementare din ce în ce mai accentuată.
Dacă prin anii 1880 economistul Paul Leroy-Beaulieu susţinea că impozitarea producţiei naţionale cu 12% era exorbitantă, împiedicând creşterea economică şi libertatea, cinci decenii mai târziu însuşi Keynes aprecia că o rată a fiscalităţii de 25% reprezintă maximul tolerabil. Şi totuşi, ponderea cheltuielilor guvernamentale creşte în continuare, de exemplu în Franţa şi Germania, în ultimele decenii, depăşind sistematic 50% din PIB.
