În fiecare an, pe data 29 august, prăznuim Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini. Fiu al Elisabetei şi al preotului Zaharia, este cunoscut sub denumirea de "înaintemergătorul", pentru că a anunţat venirea lui Hristos.
Primele cuvinte de învăţătură ale Sfântului Ioan Botezătorul au fost: "Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor" (Matei 3, 2). Tot aşa a început şi Hristos Evanghelia Sa. Primele cuvinte pe care le-a rostit la Capernaum când a ieşit să propovăduiască sunt acestea: "Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor" (Matei 4, 17).
Ioan Botezătorul a fost omorât pentru că i-a adresat reproşuri aspre lui Irod Antipa, care, contrar Legii, se căsătorise cu Irodiada, soţia fratelui său. Prin viaţa, dar şi prin moartea sa, Sfântul Ioan Botezătorul rămâne cunoscut ca un Profet al lui Iisus.
El îi învaţă pe creştini să lupte până la moarte împotriva păcatului.
În amintirea lui Ioan Botezătorul, creştinii obişnuiesc să postească. Tradiţia populară spune că nu trebuie să mănânci fructe sau legume de culoare roşie şi să nu tai taie nimic cu cuţitul.