Şcoala vieţii mele postnouăzeciste mă ajută acum să dau un top de diversiuni clasice folosite obstinat de câte ori nu prea mai ştim cum să "întărim statul".
5. Anticomunismul - marii luptători împotriva comunismului de după 89 vor şti întotdeauna să arate spre un singur vinovat abstract, comunismul. Prea puţine nume, dar multă-multă indignare. Deja subiectul îşi pierde din forţă, dar cei care l-au promovat deţin puterea de expresie.
4. Imaginea României, ţigani şi restul de subiecte adiacente. Simplul fel de a pune problema - cum c-ar fi o chestiune de "imagine" - duce firesc la un raţionament conspiraţionist, cu acei oameni răi care ne menţin intenţionat cu capul jos ca să facă bani de pe urma noastră.
