"Stadionul 'Dr. Constantin Rădulescu' s-a înscris deja în rândul marilor arene ale Europei, demers pe care vrem să îl desăvârşim prin eliminarea consumului de seminţe în tribune. Suporterii au demosntrat că sunt printre cei mai civilizaţi din ţară, iar aprecierile nu au întârziat să apară, numele stadionului fiind cunoscut şi în Liga Campionilor. Suntem convişi că măsura va fi înţeleasă", se arată într-un comunicat al clujenilor.
Stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" a fost modernizat de oficialii lui CFR Cluj, el fiind terminat anul trecut înainte de jocurile echipei din Liga Campionilor.