"O parte din Partidul Democrat Liberal s-a mobilizat şi pentru Elena Băsescu, care era clar un om al nostru şi care, printr-o greşeală, eu insist să cred că a fost o mare greşeală, a cedat unor intervenţii din societatea civilă, complet deplasate, s-a retras şi a candidat ca independentă", a declarat Cezar Preda.
Potrivit lui Preda, democrat-liberalii sunt cei care au ajutat-o pe Elena Băsescu să ajungă în Parlamentul European: "Noi am ajutat-o. Are şi electoratul propriu, dar PD-L a ţinut ca Elena Băsescu să fie ajutată. Era şi normal. A avut o Organizaţie de Tineret şi foarte mulţi tineri din Partidul Democrat Liberal au alergat pentru Elena Băsescu", a conchis vicepreşedintele PD-L.