După insistenţe îndelungate, bancherii par să-i fi convins pe oficialii BNR să îndulcească regulile de acordare a unui credit pentru locuinţe. Concret, gradul de îndatorare al unui client s-ar putea dubla, în unele cazuri, şi ar putea creşte, din nou, la 60 - 65% din venituri. Asta cu condiţia ca împrumutaţii să aducă garanţii imobiliare sau terenuri intravilane.
Însă, gradul de îndatorare ar putea fi ridicat, diferenţiat de la bancă la bancă, în funcţie de istoricul de creditare pe acest segment şi de profilul de risc al instituţiei de credit. Practic, testul anti-stres aplicat clienţilor va fi mai puţin apocaliptic decât în prezent. Nu se ştie, însă, dacă BNR va ceda şi la eliminarea fişei fiscale, aşa cum solicită bancherii. Oricum, prin deblocarea acestui tip de credit, conducerea Băncii Naţionale doreşte să încurajeze românii cu venituri medii să-şi cumpere o locuinţă.
Creditele ipotecare relaxate vor putea fi date imediat după ce noile norme ale Băncii Centrale vor apărea în Monitorul Oficial. În ultimele trei luni, împrumuturile ipotecare au fost practic sistate de bănci, acestea dând vina pe condiţiile mult prea dure de creditare.