Un post TV a anunțat că ancheta va fi coordonată de renumitul procuror Marius Iacob, care a mai instrumentat cazurile incendiilor de la Maternitatea Giulești și Piatra Neamț.
Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a transmis că secția de urmărire penală și criminalistică a preluat dosarul având ca obiect explozia care a avut loc în localitatea Crevedia, județul Dâmbovița, în cursul zilei de 26 august 2023.
În cauză se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru ( art. 255 alin 1 și 2 din Codul Penal)
A fost începută cercetarea la fața locului, aceasta fiind coordonată de către procurorul de caz din cadrul PÎCCJ. Au fost cooptați ofițeri de poliție judiciară din cadrul IGPR, specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică din cadrul IGPR, experți de la Institutul Național de Expertize Criminalistice din cadrul Ministerului Justiției, specialiști de la INSEMEX Petroșani, inspectori de inspecția muncii, ofițeri din cadrul IPJ Dâmbovița.
Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare, iar pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia publică.