Invitatul de onoare al târgului de la Hanovra, cunoscut întregii lumi pentru rolul din seria Terminator, Arnold Schwarzenegger le-a vorbit celor prezenţi despre criza financiară.
"Ne întâlnim în vremuri tulburi, în plină criză economică şi financiară. Unii ar putea spune că este cel mai neprielnic moment pentru un show ca acesta, dar se înşeală amarnic", a spus Schwarzenegger.
După discursul înflăcărat al guvernatorului de California, stat partener al ediţiei de anul acesta a târgului IT, a venit şi rândul cancelarului german să urce la tribună.
Angela Merkel a declarat încântată: "Cu siguranţă atmosfera este mai destinsă decât este cazul de obicei. Vă mulţumim că ne-aţi adus un pic din spiritul american".