"Evaluările pe care colegul nostru de partid, Dinu Patricu, le-a făcut,
sunt pur personale. Mă detaşez categoric de ele. Netăgăduind dreptul
unui membru de a-şi spune opinia, niciodată n-o să-l confund pe Toni
Blair cu Mircea Geoană, niciodată nu o să consider că
domnul Mircea Geoană e un liberal, niciodată n-o să mi se pară că
domnul Mircea Geoană a făcut politică în companii domnului Bush şi
domnului Cinton. Soluţia mea, dacă devin preşedinte, este prim-ministru
Klaus Johannis şi nicidecum Mircea Geoană", a declarat Antonescu, la
Constanţa.
Omul de afaceri liberal Dinu Patriciu a declarat
sâmbătă că, în prezent, Mircea Geoană este mai folositor în ceea ce
face decât ar fi în postura de premier, însă a apreciat că acesta ar fi
potrivit ca prim-ministru dacă prezidenţiabilul PNL ar câştiga cursa
pentru Palatul Cotroceni.
Întrebat dacă Mircea Geoană ar fi potrivit ca prim-ministru în situaţia
în care Antonescu ar fi preşedinte, Patriciu a răspuns că "s-ar putea
să fie" o variantă bună. "După părerea lui Dinu Patriciu s-ar putea (ca
Mircea Geoană - n.r.) să fie (potrivit ca premier - n.r.), pentru că de
fapt domnia sa are un spirit liberal care se ascunde sub eticheta
social-democrată, de nevoie. Nu are (un spirit liberal - n.r.) în
discursul public, pentru că acolo trebuie să se facă social-democrat,
dar, de fapt, după ce ai trăit atâta vreme la Bush şi la Clinton (...)
A apucat să facă politică în PSD, spre ghinionul domniei sale", a
comentat omul de afaceri.
"Dumneavoastră aţi putea să-l definiţi pe Tony Blair? Am putea să
vorbim în exact aceleaşi cuvinte despre Mircea Geoană şi Tony Blair -
vorbesc despre orientările în privinţa filosofiei politice", a adăugat
el, comentând personalitatea politică a preşedintelui PSD.
Cât priveşte susţinerea lui Mircea Geoană în prezent, Patriciu a negat
că ar exista. "La primărie l-am sprijinit împotriva lui Traian Băsescu.
L-am sprijinit pe Videanu, aliatul PNL, în momentul în care mi se părea
că ar putea să fie un bun primar şi pe Sorin Oprescu pentru că mi s-a
părut că putea să fie un mult mai bun primar decât contracandidatul
său", a mai comentat omul de afaceri liberal.