B1TV a primit încă o amendă de 10.000 de lei de la Consiliul Naţional al Audiovizualului, pentru răfuielile lui Radu Moraru cu Victor Ciutacu, potrivit NewsIn. Precedenta sancţiune fusese dictată de CNA, tot în urma unei reclamaţii depuse de Ciutacu, după ce Radu Moraru a afirmat despre jurnalistul de la Antena 2, în ediţiile "Naşul" din 7 şi 8 septembrie, că "are conturi în străinătate" şi că "a lucrat cu Omar Hayssam şi Muşetescu".
În ediţia din 10 septembrie, realizatorul de la B1 TV a continuat cearta, afirmând că Ciutacu a fost consilierul unor miniştri "penali", împreună cu care "a vândut ţara", motiv pentru care a fost sancţionat de CNA.
Şi Antena 3 a fost amendată de CNA, în urma unei reclamaţii făcute de Mircea Băsescu. "Vă sesizez că trustul Intact, prin postul de televiziune Antena 3, duce o campanie de denigrare a mea.
În primul jurnal care a atras sancţiunea, ştirea cu titlul ""Armele lui Mircea Băsescu" a fost însoţită de patru enunţuri pe burtieră ("Ministrul Apărării, M. Stănişoară a fost audiat de comisiile de Apărare în Parlament", "Ministerul Apărării nu are nici o legătură cu cazul Băbeni, susţine Mihai Stănişoară", "Audierile au vizat şi cazul firmei de consultanţă în care a fost implicat M. Băsescu" şi "Stănişoară: Competenţele MAPN se referă doar la muniţia care aparţine ministerului"), după care prezentatoarea i-a dat legătura reporterului aflat pe teren, solicitând amănunte despre audierea ministrului Stănişoară la Comisiile de Apărare reunite ale celor două Camere ale Parlamentului.
Jurnalul de la ora 13.00 a fost urmat de o ediţie specială care i-a avut ca invitaţi pe Varujan Vosganian-senator PNL, Florin Iordache-deputat PSD şi Marius Spânu-deputat PD-L. Ediţia specială a fost precedată de un material filmat care conţinea imagini cu Traian Băsescu şi Mircea Băsescu în diferite ipostaze, un fragment dintr-un interviu luat preşedintelui şi un fragment dintr-un interviu luat fratelui preşedintelui la Constanţa. Imaginile au avut ca fundal sonor o melodie cu versurile "De-ar şti mama ta ce faci tu şi ar fi ceva, nuuuu!/De-ar afla în ce te bagi tu şi-ar fi ceva, nuuu!/Nu-ţi face griji, chiar aveam de gând să le spun oricum…/ Nu te iau în tenişi/Dacă nu te bag în seamă înseamnă că sunt leneş,/Nu vreau să muncesc, /Ştii că obosesc./Oho, banii vin, Doamne îţi mulţumesc!/Vreau să-i cheltuiesc. /Viaţa s-o trăiesc. /Fete să iubesc./Până îmbătrânesc./ Nu vreau să muncesc./Ştii că obosesc./Oho, banii vin, Doamne îţi mulţumesc!/Vreau să-i cheltuiesc./Viaţa s-o trăiesc./ Fete să iubesc./Până îmbătrânesc".
Ulterior, dezbaterea al cărei titlu a fost tot "Armele lui Mircea Băsescu" a fost deschisă de moderator cu cuvintele: "Haideţi să luăm pe rând cazurile astea care au făcut vâlvă în ultimele săptămâni. Până una-alta a ieşit Ministrul Apărării, Mihai Stănişoară din Comisia de Apărare şi ne-a spus că nu are nici o legătură cu cazul Băbeni, că Ministerul pe care-l conduce, Ministerul Apărării nu are nici o legătură cu cazul Băbeni în care este implicat numele Preşedintelui Traian Băsescu. Ce lămuriri mai sunt de făcut în acest scandal, scandalul Băbeni. Ce aşteptaţi domnule Vosganian?".
Acelaşi titlu, "Armele lui Mircea Băsescu", a însoţit, în jurnalul orei 14.00, ştirea în care reporterul Antena 3, în direct de la Parlament, a relatat că, potrivit ministrului Apărării, ministerul condus de Mihai Stănişoară nu are nici o legătură cu cazul Băbeni şi că şefii serviciilor secrete vor da explicaţii cu privire cum au monitorizat aceste transporturi.
Motivele invocate de CNA pentru dictarea amenzii sunt nerespectarea obligaţiei de informare corectă a publicului şi formarea liberă a opiniei, discrepanţa între conţinut şi titlul ştirii şi faptul că nu a fost prezentat punctul de vedere al lui Mircea Băsescu, fiindu-i încălcat acestuia dreptul la imagine, scrie NewsIn.