"Nu se pune problema să nu mai facem angajări în sistemul de
învăţământ, pentru că necesarul de personal nu poate rămâne neacoperit.
Sistemul de învăţământ cuprinde un număr de elevi şi un număr de ore.
Dacă se pensionează 10.000 de profesori, ei vor trebui înlocuiţi. Nu
vom lăsa clasele fără dascăli, nu vom face disponibilizări şi vom
angaja numărul necesar de oameni, cât va fi nevoie", spune ministrul
Andronescu.
Sindicaliştii din educaţie spun că, prin ordonanţa
de rectificare bugetară, care prevede ca posturile vacante din
învăţământ să fie ocupate doar în proporţie de 15%, guvernul ar pune
problema eliminării din învăţământ a suplinitorilor. Mai mult,
ordonanţa ar însemna şi reducerea personalului auxiliar, respectiv
bibliotecare, femei de serviciu, agenţi de pază sau tehnicieni. "Nu
vedem cum se poate aplica ordonanţa prin reducerea posturilor
didactice, pentru că este imposibil să fie lăsatele clasele fără
profesori. Decât dacă nu se renunţă la suplinitori şi sunt
mărite normele la mai mult de 18-20 de ore de predare pe săptămână,
cât sunt în prezent. Cei mai afectaţi de ordonanţă vor fi, probabil,
bibliotecarii, agenţii de pază, femeile de serviciu, adică personalul
auxiliar", comentează liderul federaţiei Sindicatelor Libere din
Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea.
Ordonanţa privind rectificarea bugetară a fost publicată, săptămâna
trecută, în Monitorul Oficial şi prevede, printre altele, ca posturile
vacante din sistemul de învăţământ de stat să poată fi ocupate doar în
proporţie de 15%, deşi în varianta iniţială a actului normativ educaţia
era exceptată de la aceste prevederi. "Pentru posturile din sistemul de
învăţământ de stat, urmărirea încadrării în procentul de maximum 15% se
realizează la nivelul întregului siste de învăţământ de stat, în
condiţiile stabilite prin ordin al ministrului Educaţiei", se arată în
textul actului normativ publicat marţi.
Pe lângă această restricţie la angajarea în sistemul de învăţământ,
Educaţia a mai pierdut, la prima rectificare bugetară din acest an
aproximativ 1,5 miliarde de lei, atât din fondul de salarii, cât şi din
cel de investiţii.
Sindicaliştii din educaţie au anunţat că vor stabili, până la sfârşitul
acestei săptămâni, calendarul protestelor faţă de aceste măsuri şi faţă
de amânarea aplicării Legii 221/2008 privind majorarea salariilor
profesorilor.