Ca şi mentorul său, Traian Băsescu, politicianul Emil Boc s-a făcut luntre şi punte să intre în graţiile presei pe vremea când se afla în opoziţie, ştiind că o imagine favorabilă în mass-media este folositoare în politică. Ne amintim cum în primăvara anului 2004 deputatul Emil Boc se erija în vajnic apărător al libertăţii presei, cerând vehement dezincriminarea insultei şi calomniei. Iată ce scrie în stenograma şedinţei Camerei Deputaţilor din 23 martie 2004: "Libertatea de exprimare este consacrată în sistemele democratice pentru a cenzura guvernanţii, pentru ca cei guvernaţi să aibă dreptul să-i supună controlului pe cei care-i conduc. Din acest punct de vedere, incriminarea penală reprezintă, repet, un factor de inhibare a acelora care ar putea critica, într-o formă sau alta, actele acelora care conduc. Soluţia pe care am propus-o - şi există şi un amendament în acest sens - este că, în materie de calomnie, incriminarea să rămână la nivelul dreptului civil..."
