În ultimele 24 de ore, cele mai multe noi cazuri de infectare cu virusul A/H1N1 din ţările UE au fost înregistrate în Germania, 337, numărul total ajungând la 12.830. De asemenea, în Portugalia au fost confirmaţi, de miercuri până joi, 257 de noi pacienţi cu gripă porcină.
De la apariţia virusului, în Europa au fost depistate peste 40.150 de cazuri şi au murit de gripă porcină 63 de persoane, potrivit datelor centralizate de ECDC.
Primul caz de infectare cu virusul A/H1N1 din România a fost confirmat pe 23 mai, la o tânără întoarsă din SUA. Specialiştii estimează că, la toamnă, odată cu răcirea vremii, incidenţa bolii va creşte semnificativ.
Noul virus a fost semnalat, pentru prima dată, la sfârşitul lunii martie, în Mexic, iar OMS a decretat pandemie pe 11 iunie. Boala s-a extins "cu o viteză fără precedent", potrivit organizaţiei, care a subliniat că "în cursul pandemiilor precedente a fost nevoie de peste şase luni ca virusurile gripale să se propage aşa cum a făcut virusul A/H1N1 în mai puţin de şase săptămâni.