De când s-au introdus manualele alternative în învăţământul românesc, toata lumea i-a bănuit pe editori, în cârdăşie cu unii responsabili din ministerul de resort sau din inspectoratele şcolare, de afaceri necurate.
Părerile nu au fost niciodată împărţite. Una singură a rămas şi se vehiculează şi acum, exact după zece ani de când au fost introduse aceste manuale. Nimeni nu neagă că, din tipărirea manualelor, mulţi s-au umplut de bani. Însă, după ultima polemică in materie, am înţeles mai bine cum stau lucrurile.
La Ministerul Educaţiei funcţionează o comisie, cu un şef bine înfipt, care gestionează întreaga mascaradă privind tipărirea buclucaşelor manuale. De-a lungul ultimilor ani (nu se va şti niciodată prin ce fel de mijloace neortodoxe s-a procedat), unele edituri au avut întâietate, altele, mai cu prestanţă, au rămas de căruţă, iar altele, mai mult necunoscute decat cunoscute, au tras lozul cel mare şi s-au îmbogăţit de pe urma culegerilor cu subiecte rezolvate pentru examenele de la Bcalaureat, apărute, culmea, la numai o zi după postarea lor pe site-ul instituţiei guvernamentale.
