Tudor Giurgiu, Președintele TIFF a anunțat că trofeul îi va fi decernat lui Mircea Albulescu în cadrul Galei de Închidere a festivalului, din data de 6 iunie.
TIFF va proiecta la cea de a opta ediţie filmul La capătul liniei, film realizat împreună cu regizorul Dinu Tănase, în 1982, în care Albulescu joacă rolul principal.
Potrivit organizatorilor, maestru al scenei şi filmului românesc, Mircea Albulescu face parte din promoţia 1956 a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti (clasa Aura Buzescu).
Pe ecran, primul pas important l-a făcut în 1966 în filmul Dacii, regizat de Sergiu Nicolaescu, cu un rol care i-a pus în evidenţă personalitatea interpretativă complexă şi forţa dramatică - calităţi pe care le-a dezvoltat mai apoi în pelicule precum Canarul şi Viscolul (1969, regia Manole Marcus), Mihai Viteazul (1970, regia Sergiu Nicolaescu) şi Printre colinele verzi (1971, regia Nicolae Breban), impunându-se atenţiei cinefililor mai ales prin portretul pregnant pe care îl creionează personajului Pavel Stoian din Puterea şi adevărul (1971, regia Manole Marcus).
Mircea Albulescu a lucrat cu regizori precum Radu Gabrea (Dincolo de Nisipuri, 1973), Manole Marcus (Actorul şi sălbaticii, 1975), Mircea Daneliuc (Cursa, 1975), Alexa Visarion (Înghiţitorul de săbii, 1981).
După 1990 actorul şi-a continuat activitatea în filme memorabile precum Cel mai iubit dintre pământeni, Craii de Curtea Veche şi în mai recentul Ticăloşii.
Mircea Albulescu a primit Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER din 2005 şi Premiul Naţional pentru întreaga activitate artistică acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor în 2003. Senatul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" (Bucureşti) i-a acordat Diploma de Onoare şi Medalia Jubiliară "Magna cum Laude", iar Centrul Naţional al Cinematografiei l-a răsplătit cu Premiul de Excelenţă pentru contribuţia deosebită adusă la afirmarea filmului românesc.
Actorul este şi poet şi prozator, membru al Uniunii Scriitorilor şi predă la UNATC, printre studenţii săi numărându-se: Adrian Titieni, Irina Movilă, Florin Piersic jr., Elvira Deatcu şi Dragoş Bucur.
La ediţiile precedente, TIFF-ul a omagiat activitatea artistică a unor alţi mari artişti români, printre care Radu Beligan (2008) – căruia trofeul i-a fost înmânat de preşedintele României, Traian Băsescu, Ioana Bulcă (2007) şi Ştefan Iordache (2006).