Potrivit studiului, aproximativ trei sferturi (72,5%) dintre respondenţi sunt în căutarea unui apartament, 29,4% în căutarea unei case sau vile, iar 2,7% doresc un teren. Cele mai căutate sunt apartamentele de două camere (către care se îndreapta 47,9% dintre cei care îşi doresc un apartament), respectiv de trei camere (29,4%), urmate la mare distanţă de garsoniere (17,1%) şi apartamentele cu 4 sau mai multe camere (5,6%).
Peste 50% dintre respondenţi şi-au propus să se încadreze in 60.000 EUR, 22.9% intre 60.000 – 80.000 EUR, iar 25% au prevăzut un buget mai mare. Bugetul mediu alocat pentru un apartament este de 59.350 EUR, în timp ce bugetul mediu alocat pentru achiziţia unei case este de 94.075 EUR.
Din punctul de vedere al modalităţii de plată, 55.6% dintre respondenţi intenţionează să achite locuinţa printr-o formă de credit, aproximativ 40% prin cash, iar restul – circa 5% - printr-o altă modalitate. În general, cu cât bugetul alocat este mai mare, cu atât creşte şi proporţia celor care intenţionează să recurgă la plata cash. Acest fenomen poate fi explicat de faptul că locuinţele mai scumpe reprezintă de fapt un "upgrade" de la un număr mai mic, la un număr mai mare de camere.
Nevoile referitoare la spaţiu se corelează foarte bine cu etapa din ciclul de viaţă al respondenţilor. Astfel, până la 35-44 de ani, pe măsura ce înaintează în vârstă, respondenţii se orientează din ce în ce mai mult spre un număr mai mare de camere sau spre o casă. După această perioadă, când copiii părăsesc locuinţa părinţilor, nevoia de spaţiu a acestora se restrânge şi ei se intorc la locuinţe mai mici.
Dintre cei care s-au gândit la credit pentru plata locuinţei, cei mai mulţi se orientează spre un credit de tip imobiliar/ipotecar (46.2%) şi spre un credit de tip Prima Casă (39.5%). Ratele de la vânzător/ dezvoltator sunt o opţiune doar pentru 14.3% dintre respondenţii care intenţionează să plătească prin credit.
61.7% dintre persoanele care intenţionează să achiziţioneze un apartament preferă unul într-un bloc vechi, mai degrabă decât unul într-un bloc nou construit.
Între un apartament amplasat într-o clădire veche în interiorul oraşului şi unul situat într-o clădire nouă în afara oraşului, majoritatea (76.2%) optează pentru prima variantă.
Între un apartament cu două camere confort II, situat într-o zonă mai proastă, şi o garsonieră confort I într-o zonă mai bună, majoritatea (75.2%) optează pentru garsonieră, fiind mai dispuşi să renunţe la numărul de camere pentru zona superioară şi confort sporit.
În schimb, puşi în situaţia de a opta între un apartament cu două camere mai mari şi unul cu trei camere mai mici la acelasi preţ, persoanele tind să favorizeze apartamentul care corespunde mai bine nevoilor lor privitoare la numărul de camere.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 941 respondenţi în perioada 15 septembrie – 02 octombrie 2009.