25.000 de funcţionari publici din toată ţara au întrerupt luni lucrul în intervalul 8.30-10.30. Funcţionarii sunt nemulţumiţi de prevederile ordonanţei de guvern ce vizează neplata orelor suplimentare, eliminarea unor sporurilor salariale şi anularea premiilor pentru toate categoriile de personal.
Sindicaliştii sunt nemulţumiţi că negocierile purtate până acum cu reprezentanţii Ministerului Muncii şi ai Ministerului Finanţelor nu au ajuns la niciun rezultat şi ameninţă cu declanşarea grevei generale, începând din 9 martie.Guvernul propune reducerea cheltuielilor bugetare în acest an cu 1,62 miliarde lei prin neacordarea salariului de merit, eliminarea premiilor pentru toate categoriile de personal, neplata orelor suplimentare şi eliminarea a 18 sporuri şi indemnizaţii, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă.
Venitul mediu în rândul funcţionarilor care au protestat astăzi este de 1.700 de lei, însemnând salariul de bază şi sporuri. Fără sporuri, aceştia ar câştiga, în medie, 1000 de lei.
Reprezentanţii funcţionarilor au discutat astăzi cu secretarii de stat din Ministerul Administraţiei şi Internelor pe această temă, însă nu au ajuns la nicio înţelegere.
Greva funcţionarilor publici este criticată de sindicaliştii din învăţământ. Ei susţin că o parte din funcţionarii publici negociaseră cu premierul Emil Boc, dar la scurt timp s-au răzgândit şi nu au mai acceptat condiţiile Guvernului, ca urmare au început protestele. Preşedintele executiv al Federaţiei Spiru Haret, Marian Nistor, a declarat că "astăzi s-au trezit sindicatele care au negociat înainte cu Boc. Acum ies în faţă şi spun că Guvernul a minţit".