"Privitul la televizor constituie unul dintre principalele comportamente sedentare ale modului nostru de viaţă (...). Rezultatele noastre merg în aceeaşi direcţie ca studiile precedente, care indică o legătură între timpul petrecut în faţa televizorului şi mortalitate", a declarat Miguel Martinez-Gonzalez, coordonatorul studiului şi profesor de sănătate publică la Universitatea Navarra, din oraşul spaniol Pamplona.
Cercetătorii au studiat 13.284 de adulţi spanioli sănătoşi, cu o vârstă medie de 37 de ani, dintre care 60% femei, cu studii superioare, pentru a stabili o legătură între trei tipuri de comportamente sedentare şi riscul de mortalitate.
Aceste comportamente au fost privitul la televizor, faptul de a petrece timp în faţa calculatorului şi faptul de a conduce maşina.
Participanţii la studiu au fost urmăriţi, în medie, timp de 8,2 ani.
Autorii studiului au constatat 97 de decese, dintre care 19 au fost cauzate de boli cardiovasculare, 46 de cancer şi 32 de alte cauze.
Dublarea riscului de mortalitate s-a menţinut după ce a fost luat în calcul un ansamblu de alţi factori, asociaţi de asemenea cu o mortalitate mai ridicată, au precizat oamenii de ştiinţă.
În schimb, oamenii de ştiinţă nu au găsit nicio corelaţie semnificativă între timpul petrecut în faţa calculatorului sau cel petrecut la volan şi riscul crescut de mortalitate prematură.
Cercetătorii au estimat, în acelaşi timp, că sunt necesare alte studii pentru a confirma legăturile potenţiale între timpul petrecut zilnic pe un calculator și timpul petrecut la volan şi rata mortalităţii, pentru a determina mecanismele biologice care ar putea să le explice.
"Odată cu îmbătrânirea populaţiei, sedentarismul va creşte, mai ales din cauza timpului petrecut în faţa televizorului, fenomen care va spori problemele de sănătate asociate cu vârsta", a explicat Miguel Martinez-Gonzalez.
"Rezultatele studiului nostru indică faptul că adulţii ar trebui să fie mai activi, să evite perioadele lungi de sedentarism şi să îşi limiteze timpul petrecut în faţa televizorului între o oră şi două ore pe zi", a avertizat profesorul spaniol.
Potrivit American Heart Association, este nevoie de cel puţin 150 de minute de activitate fizică moderată pe săptămână - sau de cel puţin 75 de minute de exerciţii fizice susţinute - pentru a avea o stare de sănătate optimă.