Bicicleta de tip Croazieră, pentru persoane adulte, are montat un motor electric în butucul roții posterioare, iar un acumulator este integrat în cadrul bicicletei. Creația îi aparține studentului UVT David Borovic, alături de echipa de la Facultate de Arte și Design.
Nu are lanț, este durabilă, se potrivește atât în mediul urban cât și în rural, iar utilizatorul poate alege gradul de asistare la pedalat: fără asistare, hibrid sau complet electric, potrivit tion.ro.
Anul trecut, proiectul a fost acceptat în cadrul evenimentului național Diploma Show 2023 București și a fost prezentat la Noaptea Cercetătorilor Europeni 2023, eveniment organizat în sediul Nokia Campus Timișoara.
Anul acesta, invenția a primit medalia de aur la Salonul Internațional de Invenții și Inovații de la Timișoara, care a avut loc în perioada 13-15 iunie 2024.