Activitatea vulcanică a încălzit o parte a suprafeței selenare, modificând masa și structura interiorului acestui satelit și provocând modificarea axei sale de rotație, scrie Agerpres.ro.
Cercetătorii au descoperit că axa Lunii s-a modificat cu aproximativ 6 grade după ce au studiat distribuția depozitelor glaciare de la polii selenari. "Ar fi ca și cum Polul Nord terestru s-ar muta în Groenlanda", a precizat coordonatorul studiului, Matt Siegler, cercetător la Planetary Science Institute.
Echipa care a realizat acest studiu susține că a reușit să demonstreze că o mare parte din apa înghețată de la polii selenari s-a format într-o perioadă de timp dinainte de această schimbare a axei. Acest lucru înseamnă că o parte din apa înghețată de pe Lună provine încă de la începuturile sistemului solar, care are o vârstă estimată de 4,5 miliarde de ani. "Dacă am trimite astronauți la poli ar putea recolta mostre din apa primordială din sistemul solar", a precizat și James Keane, planetolog la Universitatea din Arizona.
Oamenii de știință au suspectat că pe Lună ar putea exista apă înghețată spre sfârșitul anilor '90 ai secolului trecut, după ce sonda Lunar Prospector, aparținând NASA, a identificat hidrogen la suprafața satelitului. Existența apei înghețate în craterele de la polii selenari, în zone permanent umbrite, a fost dedusă după descoperirea hidrogenului și confirmată ulterior.