În comunicatul transmis de NASA se arată că New Horizons, nava spaţială care se ocupă cu explorarea planetei Pluto, a descoperit un nor de gaze ionizate care se întinde pe zeci de mii de mile în spatele planetei, şi au numit acest fenoment “coada” din plasmă a lui Pluto.
Cercetătorii au explicat că această “coadă” imensă, care se întinte pe o distanţă estimată între 77.200 şi 109.435 de kilometric, s-a format după ce atmosfera planetei a fost lovită de vântul solar, iar o parte din această atmosferă s-a rupt în bucăţele.
Fenomenul descoperit de SWAP va fi analizat, astfel încât experţii să poată determina cu exactitate structura şi extinderea în spatele planetei a “cozii” gigantice.
Potrivit comunicatului NASA, fenomene similare cu acesta pot fi observate la planetele Venus şi Marte. În cazul atmosferei lui Pluto, unde predomină nitrogenul, moleculele care au scăpat au fost ionizate de razele ultraviolete ale soarelui, în timpul vântului solar, şi transportate înapoi spre planetă, formând, astfel, această “coadă” de plasmă.
Cercetătorii anunţă că, în prezent, cea mai mare problemă a lui Pluto este pierderea atmosferei. “Vom primi mai multe date în august, pe care să le combinăm cu măsurătorile atmosferice Alice şi Rex, şi, astfel, să reuşim să reducem rata de pierdere a atmosferei”, a declarat co-investigatorul Fran Bagenal, care conduce echipa New Horizons de cercetare a particulelor şi plasmei.