„Desigur, nu ne putem aminti copilăria noastră, iar cercetătorii în conștiință nu au fost de acord cu privire la faptul dacă conștiința apare „devreme” (la naștere sau la scurt timp după) sau „târzie” – până la vârsta de un an, sau chiar mult mai târziu,” a explicat Tim Bayne, filozof la Universitatea Monash din Australia, potrivit Science Alert.
Bayne și o echipă mică de neurologi și filozofi din Australia, Germania, SUA și Irlanda au efectuat o analiză a literaturii de specialitate până în prezent și au ajuns la concluzia că există suficiente dovezi în favoarea unei stări timpurii de conștientizare, una care ar putea funcționa cu mult înainte de naștere.
Desigur, conceptul de conștiința continuă să fie pentru neurologi cam ce este o gaură neagră pentru astronomi. În condițiile în care abia acum înțelegem cum funcționează un creier matur, având un feedback informațional cu persoana respectivă, apare evident cât de greu este să presupunem ce se întâmplă în interiorul unui creier în formare, cu are nu putem comunica.
În general, până în secolul al XX-lea, procedurile medicale au putut fi efectuate pe sugari cu analgezice minime sau chiar deloc, în baza convingerii că le lipsește capacitatea de conștientizare a suferinței.
Autorii acestei ultime recenzii prezintă patru linii de dovezi care susțin conștiința care a apărut aproape de naștere, invocând conectivitate avansată la nivelul creierului, indicatori de atenție, cercetări care implică integrarea informațiilor din diverse simțuri și markeri fizici implicați în surprinderea și reorientarea atenției.
Pe măsură ce tehnicile de scanare a creierului se îmbunătățesc și putem mapa mai bine țesăturile complexe ale rețelelor neurologice pe măsură ce cresc, am putea ajunge să înțelegem conștiința ca un continuum. Această cercetare a fost publicată în Trends in Cognitive Sciences.