În catacombele subterane ale oraşului antic Teotihuacan, cândva cel mai mare aşezământ uman din Americi, Sergio Gomez a descoperit ”cantităţi însemnate” de mercur lichid, într-o cameră situată la capătul unui tunel sigilat în urmă cu aproape 1.800 de ani. Având în vedere semnificaţia ocultă a acestui metal în ritualurile antice, Gomez speră să găsească în curând şi locul de veci al regelui care ar fi fost îngropat aici, scrie descopera.ro.
”Este ceva care ne-a surprins total”, a mărturisit arheologul. Dacă se va dovedi că are dreptate, indiciile arheologice ar putea lămuri felul în care era împărţită puterea în Teotihuacan, un oraş în care se află numeroase piramide masive, dar şi care a găzduit în jur de 200.000 de locuitori, aflându-se în centrul unui imperiu care a înflorit între anii 100 şi 700.
Gomez crede că metalul ar fi fost pus acolo pentru a simboliza un râu sau un lac subteran. Mercur lichid a mai fost găsit şi la alte situri arheologice mayaşe aflate la sud de Teotihuacan, însă niciodată în acest oraş antic.
Teotihuacan, ”reşedinţa zeilor” în dialectul aztec Nahuatl, se distinge de alte aşezăminte mayaşe. Locuitorii oraşului nu au lăsat în urmă niciun fel de arhive scrise, părăsind aşezământul înainte ca aztecii să preia puterea în secolul al XIV-lea.
Spaniolii au executat lucrări de escavare încă din 1670, însă acestea au fost efectuate cu mai multă rigurozitate abia în anii 1950. Intrarea în tunelul în care a fost făcută descoperirea a fost găsită în 2003.
Gomez a scos la lumină, în cei şase ani de când se ocupă de escavări, zeci de mii de artefacte printre care sculpturi de piatră, bijuterii fin lucrate şi scoici uriaşe care l-au îndrumat către trei camere. Lucrările au fost încetinite din cauza condiţiilor de la faţa locului. Umiditatea, noroiul şi acum nevoia de a evita otrăvirea cu mercur au îngreunat munca arheologilor.
Linda Manzanilla, arheolog, este de părere că Teotihuacan nu a fost condus de un singur rege ci de un consiliu format din patru lorzi, dar şi că Gomez este pe cale de a descoperi mormântul unuia dintre ei. Escavarea camerei ar urma să fie gata în octombrie.