"El reuşeşte să meargă, să păşească. Nu va avea nicio problemă să joace fotbal. Acest tip de fractură necesită între trei şi şase săptămâni pentru vindecare completă. În 40-45 de zile, el va fi apt de joc", a declarat Runco.
Jucătorul a părăsit, sâmbătă, cantonamentul de la Teresopolis, pentru a merge la familia sa.
Neymar a fost scos pe targă în minutul 88 al meciului de vineri cu naţionala Columbiei, câştigat de Brazilia cu scorul de 2-1. El s-a accidentat la spate, la un duel cu Zuniga, şi a rămas întins pe gazon, cu mâinile la ochi, înainte de a fi scos pe targă. În urma unor investigaţii, s-a constatat că Neymar a suferit o fractură de vertebră.
Willian, una dintre variantele pentru înlocuirea lui Neymar, s-a accidentat la spate
Mijlocaşul brazilian Willian a părăsit antrenamentul de sâmbătă, după ce s-a accidentat la spate la un duel cu Hernanes, la cantonamentul de la Teresopolis, informează AFP.
Willian reprezintă una din soluţiile selecţionerului Luiz Felipe Scolari pentru înlocuirea lui Neymar, absent restul turneului din cauza unei fracturi vertebrale.