Tânăra sportivă din Bistrița, unul dintre centrele de mare tradiție ale halterelor românești, a intrat decisă în concurs, ridicând la stilul smuls 78 kg, performanță cu care a obținut medalia de aur, instalându-se pe primul loc și pentru continuarea concursului. La aruncat, Monica Csengeri a avut, de asemenea, o comportare remarcabilă, cu o medalie de argint, după rezultatul de 90 kg, care i-a asigurat, de asemenea, și titlul european de junioare la totalul olimpic, cu 168 kg.
La total, locul secund a fost ocupat de Iana Mohina (Rusia), la distanță apreciabilă de reprezentanta noastră — 161 kg, în timp ce bronzul a revenit unei sportive din Turcia, Gamze Karakol, cu 154 kg.
La actualele campionate continentale, delegația României, care este condusă de președintele Federației române de haltere, Nicu Vlad, este alcătuită din 16 sportivi, care vor concura până pe 10 decembrie, atât în competiția juniorilor, cât și la tineret