Căpitanul Stelei din deceniul trecut va ocupa funcţia de director sportiv şi va conduce un grup de tehnicieni format, printre alţii, din doi foşti jucători importanţi ai Stelei, Nicolae Dică şi Daniel Opriţa.
Rădoi va fi ajutat în noua sa carieră de către Massimo Pedrazzini, care va ocupa funcţia de antrenor principal, la rândul său sprijinit de secunzii Dică şi Opriţa. Marius Popa va îndeplini rolul antrenorului de portari la Steaua, în timp ce Nikos Karydas şi Ciprian Pruna se vor ocupa de pregătirea fizică a lotului.
Obiectivele lui Mirel Rădoi, care a împlinit 34 de ani în luna martie, sunt acelea de a cuceri toate trofeele interne puse in joc - Supercupa, campionatul, Cupa României şi Cupa Ligii), precum şi calificarea în grupele Ligii Campionilor.
Rădoi a programat, alături de colegii săi din staf, o şedinţă de pregătire la Săcele, marţi, în cadrul căreia jucătorii au fost supuşu unui test fizic. Miercuri erau programate două antrenamente, ambele la baza Forex, din Braşov.