"Am luat decizia de a-l concedia pe Miguel Herrera de la conducerea tehnică a echipei naţionale. (...) Valorile şi principiile noastre sunt superioare oricărui rezultat", a declarat Decio de Maria, noul preşedinte al Federaţiei Mexicane de Fotbal, citat de Mediafax.
La scurt timp după ce Mexicul a cucerit Gold Cup, Herrera l-a lovit pe Christian Martinoli, un popular comentator al canalului TV Azteca, incidentul având loc în momentul în care cei doi s-au intersectat pe aeroportul din Philadelphia (SUA). Motivul agresiunii a fost faptul că Herrera nu a apreciat criticile pe care Martinoli le-a făcut la adresa sa, în timpul competiţiei din SUA şi Canada.
Miguel Herrera era antrenorul Mexicului din octombrie 2013.