''Am decis să anulăm speciala (de sâmbătă), am încercat totul pentru a avea măcar o mică specială, dar era imposibil. Vom merge direct la La Paz'', a anunțat fostul pilot spaniol la ședința cotidiană cu concurenții.
Bivuacul etapei a cincea a raliului, la Oruro, a fost afectat de ploile torențiale, menționează trimisul AFP. O parte a jurnaliștilor care acoperă cursa a fost blocată într-un autobuz, petrecând noaptea acolo, iar concurenții nu sosiseră toți. Ploile constrânseseră deja organizatorii să scurteze etapa a cincea, de vineri, dintre Tupiza și Oruro.
Etapa de sâmbătă era cea mai lungă specială a raliului, cu 527 km cronometrați între Oruro și La Paz pentru auto, moto și quad, respectiv 513 km pentru camioane, dintr-un total de 786 km pentru primele trei secțiuni și 772 km pentru camioane.
În clasamentul general la moto, românul Emanuel Gyenes (KTM) ocupă locul 18, iar Marcel Butuza (KTM) se află pe 72.
Duminică este zi de pauză, iar luni cursa va fi reluată cu etapa a șaptea, La Paz — Uyuni, lungă de 622 km (322 km probe speciale).